Continuăm seria materialelor în care vă oferim sfaturi de promovare, măsuri cu costuri minime pe care le puteți implementa în așa fel încât să convingeți mai mulți clienți să rezerve camere în hotelul vostru, iar acesta să fie cât mai vizibil în toate mediile.

   1. Parteneri locali

Un hotel nu este o insulă. El este parte dintr-o comunitate și de aceea este esențial să se implice în mod activ în ea. Încheie parteneriate cu instituții locale, obiective, muzee, centre culturale sau de afaceri. Oferă-le un stand unde să-și expună materialele promoționale și cere-le, în schimb, un link pe site-urile lor către hotelul tău. Astfel de parteneriate nu te vor costa niciun leu și îți asigură o suită de ”ambasadori” în comunitate.

   2. Nu neglija puterea ”generației selfie”

Milenialii se dau în vânt după trei lucruri: experiențe, Instagram și cafea de origine. Profită de toate trei: oferă-le un mediu pe care să-și dorească să-l împărtășească și altora (It is all about sharing! Sharing is caring!). Gândește-te unde anume în hotelul tău ai putea amenaja un loc ”instagramabil”. O canapea mică și cochetă, într-o firidă, un balcon de unde se vede apusul, un perete gol unde poți invita un artist să-l picteze și cu care toți să-și dorească să facă o fotografie. ”Inserează-te” în amintirile lor, astfel îți vei întări brandul.

   3. Obține review-uri online

Am spus-o și o repetăm: cei care rezervă online citesc review-uri înainte să aleagă un hotel sau altul. Încurajează-ți oaspeții să lase trei rânduri despre șederea lor. PYNBOOKING face mai mult decât atât: trimite invitație la review automat. Apoi, treaba ta nu este decât să răspunzi, fie cu mulțumiri, celor pozitive, fie cu scuze și promisiuni (urmate de fapte!) celor negative.

   4Fii prezent pe cât mai multe canale de rezervări

Presupune un oarecare efort până faci conturi și le configurezi pe toate OTA, dar merită. Pasul doi este să achiziționezi un channel manager care să-ți actualizeze disponibilitatea pe toate acestea. PYN este partener cu numeroase platforme de rezervări online. Întreabă un consultant aici despre beneficiile Channel Managerului PYNBOOKING.

   5. Nu neglija nici rezervările directe

Rezervările directe rămân prioritatea ta (din cauza comisioanelor percepute de platformele online, este bine să nu ai toate ouăle în același coș). Mai ales dacă ești un hotel mic sau independent. Folosește google adwords ca să fii printre primii listați în paginile cu rezultate.

   6. Împrietenește-te cu cei care iau deciziile

Știi bine, de pildă, că-ntr-o gospodărie, femeile sunt, în general, cele care gestionează bugetul și cele care iau decizii de achiziție. Dacă targetul tău o constituie, primordial, familiile, ține cont de asta. Dacă vinzi companiilor și veniturile tale vin preponderant din conferințe și evenimente, iarăși e bine să identifici cine are ”robinetul”, iar remarketingul îl vei face pentru un public similar.

   7. Invită pe cheltuiala ta bloggeri/ influenceri/ instagrammeri de travel

Este o modalitate de promovare mai accesibilă decât ai crede. Identifică bloggerii sau influencerii care au un trafic conform exigențelor tale. Înainte de a-i contacta, trebuie să ai clar în minte cui te adresezi tu și de cine sunt ei urmăriți. Degeaba inviți un blogger de 21 de ani, cu 100 000 de followers cu vârste între 14 și 25 de ani, dacă tu vinzi camere pentru oameni de afaceri. Și invers.

   8. Atrage organizatori de evenimente

În funcție de publicul tău-țintă, poți organiza un prânz sau un cocktail pentru organizatorii de evenimente. Fie că e vorba de cei care plănuiesc nunți sau de cei care organizează conferințe, interesul tău este să te aibă în vedere drept partener. Vei câștiga expunere și te vei promova.

   9. Fii disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din 7

Recepționerul tău are program, obosește, managerul de rezervări pleacă în concediu, dar oaspeții vor să rezerve și la 4 dimineața în weekend. Asigură-te că ai un chanel manager, un booking engine și un website care vând singure mereu, care pot completa tot procesul, pot trimite automat confirmarea rezervării, invitație la check-in online și plată etc. Lucrurile nu se opresc atunci când se termină ”programul de muncă”. Automatizarea asta-nseamnă: fără timpi morți, flux de lucru continuu.

   10. Creează-ți o pagină Google My Business
Adaugă informații exacte despre hotelul tău pe Google My Business, incluzând tarife, disponibilitate, adresă, fotografii, review-uri, date de contact. Astfel, îți vei crește șansele ca hotelul tău să apară în rezultatele căutărilor pe Google.

Solicită un consultant AICI și află mai multe!

     

 

Solicită o demonstrație
Your subscription could not be saved. Please try again.
Your subscription has been successful.