În activitatea noastră la PYNBOOKING, ne întâlnim adesea cu următoarea situație: persoana desemnată ca manager al hotelului și care ne contactează pentru achiziția unuia dintre serviciile noastre nu-și asumă responsabilitatea unei modificări în modul de lucru. Automatizarea proceselor de lucru presupune renunțarea la anumite practici și adoptarea unora noi. Antreprenorul, deși angajează un manager, nu-i permite acestuia să opereze schimbări, să facă achiziții de care să profite la justa valoare. Situația ne lasă ușor perplecși: de ce ai angaja un manager dacă nu-i permiți să... managerieze?
Nu îmi propun să fac lumină într-un subiect care are rădăcini puternice în mentalitate, în cutume, într-un anumit climat social și o manieră tare toxică de raportare la locul de muncă. Ar fi o misiune utopică, iar vocația de Don Quijote îmi lipsește. Îmi propun doar să aduc în fața dvs. o problemă pe care s-o conștientizăm. E ca la medic: până nu știi că suferi de o boală, nu te vei trata.
Patronii români – renunț la termenul antreprenor întrucât presupune o mentalitate străină nouă – nu angajează, de fapt, manageri. Angajează paznici. Managerul este doar un gardian al angajaților. Un pândar. Nu este acolo să ia, așa cum greșit ați crede, bazându-vă pe titulatura funcției, decizii privind strategii de dezvoltare. Să implementeze măsuri care să ducă la ridicarea gradului de ocupare. Să coordoneze departamentele, să crească nivelul serviciilor, să ușureze munca angajaților ridicând nivelul serviciilor. Ci să supravegheze, să fie atent să nu fure ospătarii feliile de salam de Sibiu și să nu plece oaspeții cu aparatul de uscat părul acasă. Sau, doamne ferește, cu vreo scrumieră. Să stea cu ochii pe ceas ca angajații să vină și să plece la program.
Lanțul patron-manager-angajat nu are la bază cooperarea, depunerea și coordonarea efoturilor pentru ca afacerea să înflorească. Ci teama și suspectarea continuă a celui aflat pe poziția ierarhică inferioară.
Patronul nu e un angajator. Nu e un om care apelează la experiența unui specialist solicitat pentru a-i crește afacerea. El este dumnezeul moșiei sale. Nu e interesat de dezvoltare, ci să nu care cumva să fie detronat. Ține la sceptru mai mult decât la afacere. De aceea, managerul nu acționează ca un lider, ci ca o piesă a mecanismului de adulație. Nu-și va contrazice patronul, căci, se știe bine, acesta s-ar putea supăra și organe vitale i s-ar deshidrata brusc și i-ar cădea ca prunele uscate din pom.
Niciunul dintre cei doi actori nu-și cunoaște partitura: patronul nu știe să fie antreprenor, managerul nu știe și nu e lăsat să fie manager. Dacă ar ști, nu ar suporta impostura. Un profesionist nu acceptă să facă lucruri care aduc dezavantaje afacerii doar pentru că așa a cerut ”patronul” sau doar pentru că i-a vânturat concedierea. Un manager știe că nu poate crește, ca profesionist, decât odată cu afacerea pe care o coordonează. Probabil nu mai e valabilă, în contextual crizei forței de muncă din prezent, amenințarea tipică ”Nu-ți convine? Valea! Mai am zece la ușă!”, dar spiritul în care se formează relațiile de muncă persistă.
Și astfel ne regăsim în situația în care un manager e privat de instrumentele care l-ar ajuta. Interesul lui primordial ar trebui să fie creșterea nivelului serviciilor, creșterea numărului de clienți și dezvoltarea profesională a angajaților. Or, nu poți să-i pretinzi unui agricultor producție maximă la hectar când tu-i pui la dispoziție o sapă și nu-i permiți să achiziționeze o combină, doar pentru că, în debaraua ta, există deja o sapă și ai dat bani pe ea – uneori, sume deloc neglijabile. Patronul a achiziționat sapa, a fost decizia lui, dar tu, ca manager, ar trebui să știi că-n secolul XXI, nu mai poți face performanță cu sapa. Ar trebui să știi că, pe piață, există instrumente care-ți permit automatizarea, că nu mai este nevoie ca managerul de recepționer să ia rezervările ”la mână” și să le introducă în sistem una câte una, că există instrumente care fac asta în locul lui, de pildă, iar el se poate ocupa de clienți.
Nicio organizație nu poate face performanță fără o înțelegere profundă a rolurilor și sarcinilor fiecărui membru în parte și echipei în ansamblu. Nu poți manageria când tu faci muncă de paznic. Nu poți gestiona o afacere când, de fapt, ai prerogativele unei camere de luat vedere și al unui sistem anti-furt.
Nu credem că-n turism avem de-a face cu o situație deosebită. Boala este generalizată și se manifestă prin fuga de asumare a răspunderii.
What if I fall? But what if you fly?
Dacă materialele publicate de noi vă sunt utile, nu uitați să dați un like/follow paginii noastre de Facebook.