Ne pare rău s-o spunem, dar raportat la alte industrii, hotelierii se adaptează mai încet la noile tehnologii. De e se întâmplă asta? Un raport Deloitte din 2010 a arătat că investițiile în tehnologie în domeniul hotelier sunt în urma celor din alte departamente. Șase ani mai târziu, situația nu pare să se fi îmbunătățit, iar procentele investite în tehnologie au scăzut.

De ce în 2017 ne găsim în această poziție? Deși hotelierii recunosc faptul că așteptările oaspeților în ceea ce privește tehnologia sunt din ce în ce mai mari și deși 43 la sută dintre ei se declară deciși să răspundă acestor așteptări, bugetele de IT sunt în continuare prea mici. 

În timp ce unii hotelieri vor să implementeze tehnologii noi, dar sunt reținuți din cauza lipsei fondurilor, alții pretind că măsurarea ROI-ului este principala preocupare, iar o treia categorie refuză modernizarea de teama schimbării, a haosului pe care își imaginează că-l va declanșa, de teama unor proceduri dificile. Pe scurt, a schimbării.

Mulți se află într-o situație paradoxală: le e teamă de succes. Oricât ar suna de absurd. Conservatorismul, păstrarea status quo-ului sunt atitudini paguboase, care se vor traduce în pierderi financiare pe termen lung. Costurile administrative aduse de pms-urile vechi sunt prea mari, iar competiția și adaptarea la nevoile clienților își vor spune cuvântul printr-o notă de plată deloc neglijabilă.

Există percepția că noile tehnologii mobile vor duce la reduceri de personal. Nimic mai fals. Va fi nevoie în continuare de contact uman, numai că saltul va fi unul calitativ, nu cantitativ. E adevărat că tehnologia atrage schimbări, dar nu așa cum se crede. Nu e vorba de substituție, ci de un instrument complementar. Care ajută. Un PMS în cloud va completa munca personalului uman, nu o va înlocui. Ați intrat recent într-un magazine de electronice? Ați văzut să fiți serviți printr-un telefon? Deși toți angajații au unul sau o tabletă. De ce ar face hotelurile o excepție?

Profitați de oportunități, nu fugiți de ele. Căci, vă place sau nu, tehnologia e aici și va face istorie. Și mai bine o dominați voi, decât să ajungă să vă domine ea.


 

 

Tu în care situație te regăsești? De ce eviți achiziționarea unei soluții de management hotelier mobile? Aceasta este o invitație la dialog. Vrem să aflăm părerea ta.

Solicită o demonstrație
Your subscription could not be saved. Please try again.
Your subscription has been successful.