Pe plan global, cererea și utilizarea serviciilor tip self-service au cunoscut o creștere fulminantă în ultimii ani. Până în 2017, se preconizează că cel puțin 2/3 dintre hoteluri vor oferi servicii de check-in online. Mai bine de jumătate dintre călători au declarat că vor prefera un hotel care le permite să se cazeze cu smart-phone-ul unuia care-i obligă să treacă pe la recepție. 46% dintre utilizatorii din segmentul de vârstă 25-35 au declarat că șansele să revină le acordă unui hotel care le oferă acest serviciu. Date fiind tendințele, nu e de mirare că tot mai multe hoteluri încearcă să-și extindă serviciile și în acest sens. Opțiunile self-service cresc flexibilitatea și confortul oaspeților. Și cam tot ce-nseamnă transfer al serviciilor spre online.

 

Hotelierii se tem însă că nu toți oaspeții au aceeași dexteritate în a mânui aplicațiile disponibile pe telefoane inteligente sau aceeași deschidere. Mai ales cei care nu se încadrează în eșantionul ”millenia”. Iata ce puteți face ca să creșteți gradul de informare al oaspeților în privința check-in-ului online.

 

1.    Promovează-l online

Începând cu propriul tău site. De la secțiunea ”Despre noi”, continuând cu descrierile camerelor și cu partea de rezervare. Menționează peste tot faptul că oferi check-in online. 

Dacă ai un blog, postează un material despre avantajele lui. 

Pe contul de Facebook sau de Twitter, poți aminti periodic. 

Actualizează-ți descrierile pe booking.com, tripadvisor sau alte site-uri OTA cu care colaborezi.

2.    Prin email

În mailurile de confirmare a rezervărilor, anunță-i pe oaspeți cu privire la noua facilitate. Marketingul prin email poate fi considerat o unealtă depășită, dar, dacă e folosită corect, se poate dovedi eficientă. Un email de informare, în care explicit cum se pot folosi noile servicii, cu linkuri concludente.

3.    La fața locului

Personalul le va explica oaspeților, în cadrul interacțiunilor cu ei, despre check-in-ul online și-i va încuraja să-l folosească pe viitor. Se pot plasa fluturași, se pot difuza mici spoturi video la televizoarele din lobby.

Lanțul Marriott tocmai a celebrat un milion de check-in-uri online. Calea e deschisă larg.

Cloud Property Management System (Hotel PMS Software)
 

Solicită o demonstrație
Your subscription could not be saved. Please try again.
Your subscription has been successful.