Mașina cu cutie hidramată
a apărut încă din perioada interbelica. Pare incredibil, nu? În ziua de azi, în
timp ce-n SUA, mașina cu cutie automată este regula, în România este excepția. Și
mă-ntreb de ce durează atât de mult ca să ne automatizăm în toate aspectele, nu
doar în ceea ce privește șofatul?
De ce această rezistență la nou?
Zilele trecute, am primit
un răspuns de tipul ”mulțumim pentru ofertă, dar ne depășește bugetul”.
Bugetul pentru ce anume? Care este scopul cheltuirii acelor bani?
Fără să vă
răspundeți la aceste întrebări, nu se poate vorbi despre buget.
Să presupunem că trebuie
să ajungi din punctul A în punctul B. În momentul acela, ai de răspuns mai
multor întrebări: cum ajung acolo? Cât de repede vreau să ajung acolo? Pe ce
drum o iau?
În mod similar, înainte de a aloca bugetul X pentru scopul Y, trebuie să știi
care este obiectivul și cum intenționezi să-l atingi.
Dacă scopul tău este să
ai o caroserie goală, fără motor și fără roți, pe care s-o porți tu în spate,
da, atunci, bugetul X este adecvat.
Dacă scopul tău este să ai o mașină care să
te transporte rapid și în condiții de siguranță, atunci, bugetul X nu mai este
adecvat.
Despre PYNBOOKING nu se poate vorbi în termeni de buget. PYNBOOKING este o
investiție. El nu consumă, el produce pentru tine. Atunci când te gândești că
recepționerul trebuie să acorde X ore de muncă pentru activitățile a, b, c, că
superviserului de la housekeeping îi ia Y ore de muncă pentru activitățile d,
e, f, trebuie să iei în considerare faptul că angajatului PYNBOOKING îi va lua
0 ore de muncă să îndeplinească activitățile a, b, c, d, e, f și să le scazi
din orele de muncă ale angajaților tăi, urmând ca acestora să le distribui alte
activități, unele lucrative.
PYNBOOKING este un robot.
Un
angajat, dar fără limitările inerente resursei umane. Nu obosește, nu greșește
date, nu are concediu sau migrene. Ci un randament maximum, în permanență. Nu
este un tabel în care tu, manual, introduci date. Nu muncești tu pentru un
tabel, ci ai un robot care muncește pentru tine. Nu este caroseria goală pe care o
cari în spate și pentru a cărei îmbinare a trebuit să introduci șuruburi și
piulițe manual. PYNBOOKING te cară el pe tine și are și cutie de viteze
automată pentru ca tu să nu mai fii preocupat de ce faci cu ”picioarele”, ci de
ceea ce faci cu capul.
Orice cameră pe care n-o vinzi nu înseamnă zero cheltuieli.
Orice cameră pe
care n-o vinzi și care stă goală azi înseamnă, în medie, pierderi de 15 euro pe
zi. Ce buget ai acordat acoperirii acestor pierderi? Pierderi pe care le
acoperi din vânzarea altei camere sau din... buzunarul propriu. Dacă tu ai 30
de camere în hotel, datoria ta este să le vinzi pe toate. Azi, pe toate. Nu
mâine, nu poimâine. Mâine sau poimâine, produsul tău va fi deja expirat. Ce nu
vinzi azi nu mai vinzi niciodată.
A trecut Black Friday și cu toții am fost uimiți de numărul mare de tranzacții
și de sumele cheltuite de români. Dacă ai vrut să-ți cumperi un frigider de
Black Friday, nu a trebuit să suni, să îți contactezi cunoștințele, să iei
legătura cu o agenție de frigidere. Nu. Te-ai dus la magazinele online și ai
apăsat butonul de ”comandă”. Frigiderul era acolo, în fața ochilor tăi, era de
vânzare. Nu a trebuit să te interesezi tu de stocul magazinului cu pricina. Nu
a trebuit să faci săpături, să fii amânat, să ți se spună ”nu știm acum,
reveniți cu un telefon”. Magazinul se ocupa de asta.
Tu cum stai cu stocurile? Căci da, dacă nu știai, și tu lucrezi cu stocuri.
Disponibilitatea camerelor din hotelul tău este stocul tău. Iar site-ul
hotelului tău este magazinul tău. Cum te vinde el? Cum te vând ”intermediarii”?
Acolo, stocul este actualizat?
PYNBOOKING nu e doar o mașină de scris, ca softurile legacy. Nu e un tabel pe
care tu trebuie să-l completezi și să-l alimentezi cu date.
PYNBOOKING se
”scrie” singur.
Culege singur datele și le diseminează acolo unde este nevoie.
Se redactează singur, se publică singur, se vinde singur, încasează singur.
Este, de fapt, administratorul magazinelor tale, care lucrează 24 din 24 în
timp real. Mereu ai acces la datele ultime, care peste 5 minute nu vor mai fi
actuale. Îți permiți să pierzi clienți din cauză că vitrinele tale sunt goale
sau nu sunt aprovizionate la timp?
Dacă nu contractezi un
angajat care nu-ți aduce valoare, de ce ai achiziționa un soft care nu muncește?
Și, pe de altă parte, cu cât ești dispus să plătești un angajat care muncește
24 din 24? Cu cât ești dispus să plătești un angajat care se ocupă de stocuri,
care te vinde, care facturează, care ține gestiunea restaurantului, care
cazează clienții? Ce sume ai acorda unui astfel de angajat?
Dacă tu nu-ți percepi site-ul hotelului, contul de FB al hotelului tău drept
spații de vânzare, dacă nu ești conștient că parteneri precum booking.com,
expedia.com, hotelbeds.com, helloromania.eu etc. sunt tot atâția intermediari
ai vânzărilor tale, atunci, ești cel care care în spinare o caroserie goală.
Ești cel care se uită la ce fac picioarele și împinge singur roțile în loc să
se uite prin parbriz și să fie atent să nu se lovească de un stâlp, să vadă ce
fac celelalte mașini cu care ești în cursă.
Pentru că-ți pasă mai mult de
picioare decât de cap.