Hotelierii realizează că, în industria în care activează, competiţia a devenit acerbă. Aşadar, a devenit de-o importanţă capitală să identifice acel element prin care să se distingă de ceilalţi, să iasă din mulţime, să se diferenţieze. Cei care folosesc un tabel în excel, o agenda şi un calculator, în locul unui software de property management, ne pare rău s-o spunem, dar vor pierde cursa din start.

Conform unui studiu, aproape jumătate dintre hotelierii intervievaţi şi-au propus drept obiectiv principal pentru 2016 implementarea de soluţii mobile pentru vizitatori. 84 la sută dintre ei vor folosi, vor îmbunătăţi sau plănuiesc să folosească aplicaţii pentru mobil până la jumătatea anului 2017, cum ar fi servicii de check-in online conectate la software-ul de property management, servicii care sunt disponibile în cadrul unui soft de management hotelier dezvoltat în Cloud. Te numeri printre ei?

Aplicaţiile mobile şi asistarea clienţilor

Din ce în ce mai des, oaspeţii fac rezervări şi check-in online. Prin această tehnologie, vizitatorii primesc opţiuni noi, cum ar fi posibilitatea de a-şi alege camera după ce-au vizualizat fotografii relevante. Principalul avantaj pentru hotel nu constă doar în aceea că software-ul transmite electronic doleanţele clienţilor, ci şi preferinţele lor, comportamentul de piaţă şi rutina lor de social media, pe scurt: ceea ce contează pentru fiecare client. 

Prin simplul fapt că vizitatorul optează online pentru o cameră, hotelierul oferă o acestuia o experienţă comodă, dar mai realizează ceva: adună informaţii despre ceea ce place şi ceea ce displace oaspetelui. Oferind tehnologia dorită clientului, hotelierul contribuie, de fapt, la creşterea propriei sale afaceri.

Cu cât ştii mai mult, cu atât vinzi mai bine

Pe lângă interacţiunea cu clientul prin operaţiuni precum check-in-ul, tehnologia din spatele unui software de property management ajută la creşterea volumului de informaţii colectate în vederea personalizării experienţei clienţilor.  De fiecare dată când sistemul de management hotelier îţi permite accesul la un client şi acţiunile lui, vei avea o ocazie în plus să-i faci şederea personală, memorabilă, într-un cuvânt, mai plăcută. Creând aceste contacte, aceste interacţiuni cu clientul prin intermediul software-ului de management, dezvolţi oportunităţi de creștere. Mai multe contacte cu clientul înseamnă mai multe ocazii de upgrade.

Cu cât hotelierii adoptă mai repede noile tehnologii, cu atât mai bine şi cu atât mai multe şanse au de fidelizare a clienţilor. Pentru că asistarea lor sporită înseamnă mai multe oportunităţi de interacţiune şi, deci, profitabilitate mai mare.

Asistarea fidelizează

Cei mai mulţi hotelieri ştiu că au nevoie de un program de fidelizare eficient. Un studiu realizat de Centrul Cornell pentru Cercetări în domeniul ospitalităţii arată că asemenea programe încurajează oaspeţii frecvenţi să-şi prelungească sau să-şi multiplice şederile, ducând la venituri mai mari cu 50 la sută. Cu ajutorul noilor tehnologii, hotelierii au acces la informaţii personalizate despre preferinţele clienţilor, ducând gradul de customizare la noi nivele. Un studiu Gallup arată că există o legătură puternică între sentimentul de confort al clienţilor şi interacţiunea personalului cu ei, care este direct proporţională cu suma de bani cheltuiţi la fiecare şedere. 

Pe scurt, cu cât stai mai mult de vorbă cu ei, cu atât vor plăti mai mult.

Viitorul sună bine

Vizitatorii contemporani, care sunt din ce în ce mai obişnuiţi cu tehnologia smart, deja îşi gestionează diverse aspecte ale vieţii lor de pe tabletă şi telefoane inteligente. Iar asta înseamnă că hotelierii trebuie să ţină pasul cu stilul lor de viaţă. Clienţii de azi se aşteaptă la astfel de servicii, le pretind şi nu mai constituie un răsfăţ, ci, mai degrabă, o necesitate. Angajarea lor prin intermediul aparatelor mobile este şi o modalitate de a asista clienţii pe toată durata şederii lor.


 

Profitând de mobilitatea oferită de gadgeturi şi de informaţiile pe care le poate oferi software-ul potrivit de management hotelier, aveţi toate instrumentele pentru a veni mai eficient în întâmpinarea nevoilor clienţilor voştri. Iar clienţii satisfăcuţi aduc beneficii personalului, afacerii şi, nu în ultimul rând, brandului.

Solicită o demonstrație
Your subscription could not be saved. Please try again.
Your subscription has been successful.